România a absorbit 33,1% din fondurile destinate prin PNRR
România a realizat progrese semnificative în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având contracte de investiții în valoare de 36 miliarde de euro semnate, din care 21 miliarde de euro reprezintă finanțări PNRR. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că România a încasat deja 33,1% din fondurile alocate prin PNRR, iar 1,9 miliarde de euro sunt deja cheltuite până în martie.
„Cu pragmatism, trebuie să grăbim viteza implementării, iar fondurile disponibile să sprijine dezvoltarea economiei. Lucrăm constant cu coordonatorii de reforme și investiții finanțate din PNRR și cu cei ai Comisiei Europene pentru a accelera implementarea PNRR. Este necesar un dialog constant cu Comisia și consecvență din partea coordonatorilor de reformă în recuperarea întârzierilor și realizarea la timp a investițiilor și reformelor,” a declarat Câciu.
Declarațiile au fost făcute la Conferința anuală privind implementarea PNRR, un eveniment dedicat stadiului implementării planului în România, la care au participat coordonatori de reforme și investiții de la Guvernul României, reprezentanți ai mediului de afaceri și responsabili PNRR de la nivelul Comisiei Europene.
Céline Gauer, responsabilă pentru gestionarea PNRR la nivel european, a subliniat că, deși investițiile din România au accelerat și economia a înregistrat o recuperare rapidă, țara se confruntă cu noi provocări în parcursul său către redresare și reziliență. Comisia Europeană va continua să acorde suport României în acest proces.
România beneficiază de fonduri în valoare totală de 28,5 miliarde de euro prin PNRR, din care 13,6 miliarde de euro sunt granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi. Până în prezent, România a depus trei cereri de plată pentru rambursarea fondurilor alocate din PNRR, primind un total de 9,4 miliarde de euro, ce reprezintă contravaloarea prefinanțării (inclusiv pentru REPowerEU), a primei cereri de plată și a celei de-a doua cereri de plată.