Investiție de peste 8 milioane de euro în spitale pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni cardiace severe
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a publicat Ghidul solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare care tratează pacienți cardiaci critici (USTACC)”.
Prioritate și alocare financiară
Prioritatea 3 a acestui apel vizează creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică, având un impact transversal asupra serviciilor medicale și stării de sănătate. Alocarea financiară totală pentru acest apel este de 8.355.909,41 euro.
Termen de depunere a proiectelor
Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 31 iulie 2025, ora 17:00.
Zona geografică vizată
Apelul se adresează exclusiv regiunilor mai puțin dezvoltate din România.
Beneficiari și parteneri eligibili
Beneficiarii și partenerii eligibili pentru acest apel includ:
- Unități sanitare publice care tratează pacienți critici cardiaci.
- Unitățile administrativ-teritoriale care au în coordonare/subordonare/autoritate sau dețin în administrare/proprietate unitățile menționate anterior.
- Unitățile administrativ-teritoriale care administrează de drept și vor pune la dispoziția parteneriatului terenuri și clădiri în vederea realizării proiectului.
- Ministerul Sănătății și alte autorități sau instituții publice centrale care coordonează/subordonează/au autoritate asupra unităților menționate.
Activități eligibile spre finanțare
Activitățile eligibile pentru finanțare includ exclusiv investiții de tip dotare a Unităților de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) existente sau a USTACC-urilor care vor fi create în cadrul unităților sanitare publice care tratează pacienți critici cardiaci.
Ghidul solicitantului și anexele aferente sunt disponibile pe site-ul Autorității de Management a Programului Sănătate.