Sprijin financiar de până la 100.000 euro pentru start-up-uri din județul Caraș-Severin
Ghidul de finanțare pentru Programul Regional Vest este în consultare publică până pe 12 iunie 2025. Acest program oferă sprijin financiar întreprinderilor nou-înființate din județul Caraș-Severin, cu un buget total de 10 milioane de euro.
Finanțarea poate acoperi diverse activități, inclusiv lucrări de amenajare sau modernizare a spațiilor de producție și prestare servicii, achiziția de echipamente, utilaje, instalații de lucru și mobilier, certificări de produse și servicii, sisteme de management al calității, precum și activități de consultanță pentru cererea de finanțare și managementul implementării proiectului.
Cei interesați pot trimite propuneri și sugestii referitoare la ghidul aflat în consultare publică la adresa de email specificată.