Mangalia 2.0: Statul relansează jocul de noroc în sectorul naval românesc
Statul român se pregătește să repete schema din 2018, prin care a devenit acționar majoritar la Șantierul Naval Mangalia fără a investi, dar preluând controlul decizional. Această manevră a dus la colaps industrial, insolvență și șomaj. Acum, turcii de la Desan înlocuiesc olandezii de la Damen, iar fundalul tranzacției este acoperit de achiziția corvetelor militare din Turcia.
Avertizările cu privire la această manevră sunt fondate, iar faptele recente confirmă îngrijorările. Achiziția unei corvete turcești de tip Hisar OPV de către Ministerul Apărării Naționale este considerată nu doar o tranzacție militară, ci începutul unui scenariu bine regizat, în care compania străină intră într-un șantier naval românesc strategic. Graba cu care se desfășoară procesul, lipsa dezbaterilor publice, prețul umflat artificial și justificările invocate contribuie la această percepție.
Schema propusă de Ministerul Economiei este similară celei din 2018: statul român rămâne acționar majoritar fără a investi, iar partenerul străin este obligat să plătească datoriile istorice. Așa cum Damen a fost „convinsă” să plătească ieșirea din Șantierul Naval Mangalia a companiei coreene Daewoo, turcii vor fi atrași în același scenariu.
Autoritățile prezintă acest aranjament ca pe o „relansare” a șantierului, dar realitatea este diferită. Turcii vor închiria facilitățile și forța de muncă, fără nicio garanție de investiții sau construirea de nave militare la standarde NATO. Între timp, peste 200 de angajați au fost concediați, iar alții sunt în șomaj tehnic prelungit. Industria navală este în declin, iar Guvernul dă iluzia parteneriatelor strategice.
Situația de la Mangalia este gravă: Damen a notificat rezilierea acordului cu statul român, iar șantierul a intrat oficial în insolvență în vara anului 2024, cu datorii ce depășesc 800 milioane lei. Nu există un plan clar de redresare sau o viziune pe termen lung. Există doar declarații despre „negocieri avansate” cu un investitor strategic, dar realitatea este că nu există niciun acord concret.
Statul român vinde Mangalia pe nimic, refuzând să își asume răspunderea investițională. A abandonat ideea unei industrii navale autonome, alegând să joace rolul unui administrator care controlează totul fără a produce nimic. Când presa avertizează asupra acestei situații, este ignorată sau discreditată. Corvetele turcești sunt doar o mască, iar transferul Mangalia se face sub o formulă camuflată de „parteneriat operațional”. Statul va rămâne acționar majoritar, dar fără a conduce activitatea relevantă, iar investitorii turci vor suporta consecințele. România nu își construiește o flotă, ci își îngroapă șantierele și subminează economia industrială.