Confuzie în Politica Românească: Ciucă, Cioloș, Ciolacu, Cîțu, Câciu
Se spune că un supravieţuitor de pe TITANIC, când a fost întrebat ce s-a întâmplat, ar fi răspuns: „Domnule dragă, eu am cerut să-mi pună nişte gheaţă în whisky, dar ceea ce a urmat a depăşit orice închipuire…”. Aşa şi la noi, de la 24 noiembrie 2024 încoace. Ne-a ţiuit aisbergul pe la ureche şi încă nici nu este sigur că am scăpat.
Fosti tovarăşi la guvernare, Ciucă şi Ciolacu, deveniţi concurenţi la prezidenţiale, au „turnat” voturi în „paharul” lui Călin Georgescu. Aceasta a fost doar ultima dintr-o lungă serie de greşeli care au împins România până la marginea prăpastiei. Fostul preşedinte Klaus Johannis a vătămat grav PNL, manevrând înlocuirea lui Ludovic Orban cu Florin Cîţu, pentru ca, după şase luni, să-l elimine pe Cîţu şi să-l instaleze pe generalul Ciucă. Rămâne întrebarea ce legături au existat între general şi liberalism.
Apoi, Johannis a vătămat guvernul, eliminând USR de la guvernare şi înlocuindu-l cu PSD. La vremea respectivă, ţara avea un guvern de centru dreapta (PNL & USR & UDMR), condus de un liberal autentic, iar PSD era „în decor”. Totuşi, preşedintele, ales pe un discurs virulent anti-PSD, s-a răsucit 180 de grade, reanimând PSD. Orban a fost schimbat cu Cîţu, USR cu PSD, iar UDMR a fost dată afară.
De neînţeles a fost cum a ajuns prim-ministru un om care îşi pierduse slujba pentru că a atacat leul în plină criză financiară. Promovarea în funcţii înalte a unui om care năduşeşte când vorbeşte a stârnit, de asemenea, confuzie. Cireaşa de pe tortul „României educate” a fost prim-ministrul fără bacalaureat, dar dispus să „ia lumină” de la don’ profesorul de la Cotroceni.
Astfel, România a ajuns să fie condusă de un preşedinte, care vorbeşte dând impresia că dictează lecţia unor copii de gimnaziu, şi de doi dintre elevii săi corigenţi. Preşedintele Johannis a creat şi patronat o majoritate parlamentară puternică, cu un leadership catastrofal. Această majoritate s-a concentrat pe fructificarea în interes egoist, personal şi de partid, a beneficiilor puterii; şi de perpetuarea sa la putere, prin mituirea presei, a electoratului şi aranjarea alegerilor. Totul pe fondul unei îndatorări fără precedent.
Frustrant este faptul că nu se mai pot deosebi liberalii de social-democraţi. Partidele care au mărit record pensiile şi salariile bugetarilor au pierdut alegerile. Acestor circumstanţe interne ale alegerilor din noiembrie li se adaugă contribuţiile Bruxelles-ului. Neacceptarea în spaţiul Schengen timp de 15 ani a fost umilitoare, iar alte aberaţii, cum ar fi energia verde, au afectat veniturile populaţiei. Impunerea agendei LGBTQ a radicalizat opinia publică din România, transformând preoţi în agenţi electorali.
Drama rezidă în lipsa unei alternative. Partidele sunt aceleaşi, iar liderii ar trebui să fie alţii; unii noi, capabili să aibă o viziune pentru România. PNL încearcă să se ascundă în spatele lui Ilie Bolojan, dar PSD defilează cu un client al NORDIS, iar USR este pâclos. De teamă că un derbedeu ar putea ajunge preşedinte, poporul s-a mobilizat şi a salvat pentru moment ţara. Perspectivele sunt sumbre, atât imediat, cât şi în perspectiva următoarelor alegeri.
Dacă vor să ne convingă că nu sunt aceeaşi Mărie sub altă pălărie, partidele trebuie să treacă la reforme. Reechilibrarea bugetară nu este reformă, ci o condiţie sine qua non a supravieţuirii financiare a statului. Reformă înseamnă reorganizarea administrativă, prin reducerea numărului de comune şi de judeţe, reducerea numărului de parlamentari, conform voinţei poporului, şi revenirea la alegerile locale în două tururi de scrutin. Statul are raţiunea de a exista pentru a asigura servicii publice de calitate cetăţenilor săi: sănătate, educaţie, justiţie, apărare, ordine publică. Aşteptăm!
P.S. Ciucă, Cioloş, Ciolacu, Cîţu, Câciu. Când scrii despre ăştia, ţi-i frică să nu-i încurci; nu că ar fi mare lucru…
