Reflecții asupra crizei grecești: Alegerile ne-au adus mai aproape de temerile economice?
În România, înaintea alegerilor din 18 mai, tensiunea socială este în creștere. Scenariile apocaliptice circulă, iar criza din Grecia devine un exemplu citat frecvent pentru a ilustra posibilele consecințe ale unei situații economice precare. Grecia a ieșit oficial din cel de-al treilea program de asistență financiară în august 2018, marcând sfârșitul unei perioade de opt ani de recesiune profundă. Aceasta a fost cea mai lungă recesiune înregistrată într-o țară în timp de pace. Deși a ieșit din program, Grecia a rămas sub strictă monitorizare europeană, cu evaluări semestriale ale deficitului bugetar și sustenabilității datoriei publice până în 2022. În acest timp, grecii au suportat reduceri drastice ale salariilor și pensiilor, cu o diminuare de peste 40% a salariilor bugetarilor și tăieri de pensii de 23 de ori, rezultând în migrarea a peste 400.000 de oameni.
Comparație între Grecia și România
O analiză comparativă între cele două țări scoate în evidență diferențele și asemănările în ceea ce privește criza economică și socială.
1. Criza economică și socială
Grecia (2010-2013): A traversat o criză economică profundă, cu intervenția FMI, BCE și CE, impunând măsuri de austeritate severe, inclusiv tăieri de salarii și pensii, concedieri masive în sectorul public și creșteri de taxe. Aceste măsuri au dus la un șomaj ridicat, ajungând la peste 25% și chiar 50% în rândul tinerilor, precum și la o sărăcire accelerată și colaps social în multe comunități.
România (2024-2025): Se confruntă cu probleme economice moderate, precum inflație ridicată, deficit bugetar cronic și presiuni pe sistemul fiscal, dar fără a ajunge la o criză de proporțiile celei grecești. Austeritatea este o temă de discuție, dar nu a fost implementată în forme radicale.
2. Proteste și mișcări sociale
Grecia: A experimentat valuri masive de proteste, greve generale și ocupări de piețe, unde mișcări precum „Indignados” au coagulat societatea civilă.
România: A avut proteste punctuale pentru diverse cauze, dar mobilizarea socială este fragmentată și fără continuitate.
3. Criza politică și reprezentarea
Grecia: Criza economică a dus la prăbușirea partidelor tradiționale și la ascensiunea forțelor de stânga radicală. A existat o criză de legitimitate a statului și instabilitate guvernamentală.
România: Partidele tradiționale continuă să domine, deși cu o credibilitate erodată. Polarizarea a crescut, dar nu printr-o forță de stânga coerentă.
4. Apariția extremelor politice
Grecia: A apărut partidul Zori Aurii, un grup neonazist alimentat de disperarea socială.
România: AUR a crescut pe fondul naționalismului, dar fără violență organizată.
5. Răspunsul statului și autoritarismul
Grecia: Statul a recurs la măsuri autoritare, inclusiv închiderea televiziunilor publice și reprimarea protestelor.
România: Există semnale de centralizare a puterii, dar fără a ajunge la autoritarism sistemic.
Concluzie
România nu se află într-o criză sistemică asemănătoare cu cea din Grecia post-2010, dar există semne timpurii de erodare a încrederii în instituții și partide. Dacă nemulțumirile economice și sociale persistă fără soluții reale, radicalismul politic ar putea câștiga teren, însă deocamdată nu există energia socială necesară pentru a declanșa o ruptură instituțională similară cu cea grecească din anii 2010-2012.