Pfizergate – un dosar crucial pentru viitorul transparenței în Uniunea Europeană
Dosarul Pfizergate a ajuns într-o fază decisivă: miercuri, în Luxemburg, cei 15 judecători ai Marii Camere a Tribunalului Uniunii Europene urmează să se pronunţe în cauza în care principala acuzată este Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene. În centrul scandalului se află o serie de mesaje text pe care preşedinta Comisiei Europene le-ar fi schimbat cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, în timpul negocierilor pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.
Deşi aparent doar o chestiune birocratică, întrebarea dacă aceste mesaje constituie „documente” conform legislaţiei europene a declanşat un război juridic cu implicaţii profunde asupra transparenţei instituţionale în UE. Povestea a început în 2021, când cotidianul american The New York Times a dezvăluit că von der Leyen a negociat contractul cu Pfizer prin telefon şi SMS. Comisia Europeană a refuzat să ofere acces la mesajele respective, invocând natura lor „efemeră”, argumentând că nu se supun regulilor privind transparenţa instituţională. Ulterior, aceeaşi publicaţie americană a dat în judecată Comisia la Tribunalul General al UE.
Lipsa de claritate a fost accentuată de refuzul Comisiei de a spune dacă mesajele au fost şterse sau chiar dacă au existat vreodată. Într-un interviu, profesoara finlandeză de drept european Paivi Leino-Sandberg, expertă în transparenţa UE, a explicat că acest caz este mai mult decât o dispută despre mesaje: este o confruntare directă cu tendinţele de opacizare ale Comisiei. Leino-Sandberg susţine că instituţiile europene vor să îşi rezerve dreptul de a controla ce informaţii ajung în spaţiul public.
În cadrul audierilor din noiembrie, avocaţii Comisiei au susţinut că mesajele nu se aflau în posesia instituţiei, deşi acestea făceau referire la activitatea preşedintei Comisiei. Mai mult, au afirmat că SMS-urile ar fi fost „insignifiante”, dar nu au putut confirma nici existenţa lor, nici eventuala ştergere. Această ambiguitate a fost întâmpinată cu vizibilă iritare din partea judecătorilor, ceea ce ar putea influenţa în mod decisiv verdictul.
Leino-Sandberg a subliniat că apărarea slabă a Comisiei nu este doar rezultatul unei strategii greşite, ci o reflectare a unei culturi instituţionale care ignoră rolul justiţiei în controlul puterii executive. Chiar şi în ipoteza în care mesajele nu mai există, instanţa este chemată să decidă asupra unor chestiuni de fond, cum ar fi ce constituie un document oficial, ce obligaţii are Comisia în privinţa arhivării şi care este impactul asupra posibilităţii de control juridic.
Potrivit unor hotărâri anterioare, instituţiile europene trebuie să creeze şi să păstreze documente relevante pentru activitatea lor, nu să ocolească obligaţiile de transparenţă prin distrugerea activă a dovezilor. Regulile actuale impun ca mesajele text să fie folosite doar în cazuri excepţionale, cu condiţia ca aplicaţiile folosite să respecte politica Comisiei privind dispariţia automată a mesajelor. Totuşi, Leino-Sandberg a afirmat că aceste politici sunt opace şi practic exclud posibilitatea ca cetăţenii să mai poată solicita asemenea documente în viitor.
Cazul Pfizergate nu este singura bătălie juridică purtată de Leino-Sandberg. Anul acesta, alături de fostul funcţionar european Emilio de Capitani şi ONG-ul Access Info Europe, profesoara finlandeză a contestat în instanţă noile reguli adoptate de Comisie care restrâng tipurile de documente ce pot fi solicitate public şi limitează definiţia unui document oficial. Aceştia argumentează că regulamentele contravin tratatelor UE, Cartei Drepturilor Fundamentale şi legislaţiei internaţionale privind accesul la informaţii de interes public.
Leino-Sandberg a declarat că Executivul UE limitează accesul la informaţii pentru a evita complicaţii în dezbaterile publice şi supravegherea deciziilor. Refuzul de a publica opinii juridice interne reflectă temerea că aceste opinii se pot dovedi inconfortabile în faţa unei schimbări de politică. Potrivit expertei, transparenţa nu este o opţiune, ci o obligaţie legală, iar Comisia Europeană nu este deasupra legii.
În opinia sa, Ursula von der Leyen nu a demonstrat în primul mandat vreo simpatie faţă de principiile transparenţei. „E nevoie de o reacţie publică puternică. Privind determinarea cu care această Comisie demontează transparenţa în UE, va mai rămâne foarte puţin din ea până la finalul mandatului von der Leyen”, a declarat Leino-Sandberg. Cazul Pfizergate este aşadar mai mult decât o simplă dispută birocratică; este o confruntare cu însuşi modelul de guvernare al Uniunii Europene.
Verdictul aşteptat de la Tribunalul UE va stabili dacă cetăţenii pot avea încredere că Uniunea respectă valorile pe care pretinde că le apără.
